

Shamrock este un cățel special, cu o poveste care ne frânge inima. Are doar 3 piciorușe, iar viața lui nu a fost deloc ușoară până să ajungă la adăpostul public Odăi. A fost găsit pe stradă, umblând printre mașini, târându-și piciorușul rupt, care se afla într-o stare foarte proastă. A ajuns la cabinetul veterinar, unde medicul a decis că singura soluție era amputarea acestuia.
În primele perioade, Shamrock a fost foarte amărât și a avut dificultăți în a se obișnui cu noua lui stare. Inițial, i-a fost greu să împartă atenția voluntarilor cu alți câini, iar relațiile cu colegii de țarc nu erau cele mai bune. Însă, cu timpul, a început să înțeleagă și să se adapteze. Acum, este mult mai bine, s-a învățat cu mersul în ham, cu plimbările și mângâierile, și nu se mai ceartă cu colega lui de țarc. Se bucură mult de fiecare dată când ne vede.
Faptul că am petrecut mai mult timp cu el în ultima perioadă a ajutat enorm. La fiecare întâlnire, observăm îmbunătățiri vizibile în comportamentul său. Shamrock este un cățel aparte, cu un suflet frumos, și suntem siguri că își va găsi persoana potrivită, la momentul potrivit. Și suntem convinși că acest moment nu va mai dura mult.
De fiecare dată când privim la Bast, suntem cuprinși de un sentiment profund de tristețe, pentru că acest cățel jucăuș și iubitor este printre veteranii adăpostului. A petrecut mult timp în căutarea unei familii, dar cu toate acestea, rămâne la fel de plin de iubire și speranță, fiind un exemplu de răbdare și devotament.
Bast este un cățel cu o natură prietenoasă și calmă, iar acest caracter îl face un adevărat mentor pentru ceilalți căței din adăpost, mai timizi și mai nesiguri. Cu fiecare zi, ajută câțiva dintre cei mai speriați să progreseze semnificativ: învață să interacționeze cu oamenii, să meargă în lesă sau să se bucure de locul de joacă. Bast a fost un adevărat talisman norocos pentru toți prietenii lui de țarc care au găsit familii iubitoare și ne dorim din suflet ca și el să aibă această șansă.
Bast este un cățel de nota 10. Un cățel care este tot ce ne dorim să vedem în fiecare prieten cu patru lăbuțe: răbdător, iubitor și plin de încredere. Este un exemplu pentru ceilalți căței mai fricoși și cucerește inima oricărui voluntar cu care interacționează.
Cameo are 2 ani și se află în adăpost de când era pui. Este un cățel extrem de dulce, jucăuș și activ, căruia îi place să învețe trucuri. Cel mai fericit este duminica, atunci când îi vine rândul de plimbare, iar interacțiunea cu voluntarii este o adevărată plăcere pentru el!
Din păcate, adăpostul nu este un loc potrivit pentru Cameo, din cauza naturii sale active și jucăușe. De fapt, stă singur în țarc, deoarece nu s-a înțeles cu niciun alt cățel. Suntem siguri că acest comportament se datorează mediului stresant în care trăiește și lipsei unui spațiu adecvat pentru a-și consuma energia.
Cameo are mult potențial și cu puțină muncă se va transforma într-un tovarăș de încredere. Are nevoie de o familie activă care să îl includă în diverse activități și care să îi provoace mintea. Un program de dresaj canin ar fi perfect pentru el, având în vedere că este un cățel foarte isteț.
Gianduia este o cățelușă cu blana moale, de culoarea ciocolatei, și ochi mari, în care se ascunde o poveste tristă.
Într-o zi, stăpânul ei a lăsat-o la adăpost și a plecat fără să se mai uite înapoi. În primele zile, a stat retrasă într-un colț al țarcului, fără chef de joacă și fără să îndrăznească să se apropie de oameni.
Însă, încet-încet, lucrurile au început să se schimbe. Voluntarii din adăpost au observat-o și, deși la început Gianduia îi privea cu neîncredere, treptat s-a apropiat și a început să se bucure de fiecare mângâiere primită.
Astăzi, Gianduia este una dintre cele mai vesele și afectuoase cățelușe din adăpost. Își lipește boticul de mâinile oamenilor, căutând alint, și se joacă neobosită cu ceilalți căței la locul de joacă. Cel mai mult iubește ziua de duminică. Atunci, ușa țarcului se deschide, iar ea poate alerga liberă în spațiul mare de joacă. Sare, se rostogolește prin iarbă alături de prietenii ei, aleargă după jucării și oferă nenumărați pupici, atât cățeilor, cât și voluntarilor.
Poate că încă nu are o familie a ei, dar știe că nu este singură. Iar până când cineva îi va oferi un cămin, i-am promis micuței că fiecare duminică va fi, pentru ea, o zi plină de veselie.
Arcos a fost adus la adăpostul public Odai în martie 2024, deoarece fostul său stăpân a fost internat într-un spital psihiatric. Membrii familiei nu au mai dorit să aibă grijă de câine așa că l-au lăsat la adăpost.
Arcos era foarte trist când l-am întâlnit prima dată, era sceptic și depresiv, dar repede s-a transformat într-un tovarăș foarte iubitor. Arcos are nevoie de multă afecțiune - îi place să fie mângâiat și nici măcar nu-i pasă dacă în jur lui este mâncare, atâta timp cât cineva îi face masaj la spate.
Îi place hamul și lesa – știe că e timpul pentru plimbări și jocuri în țarcul de joacă! Se înțelege bine cu alți câini, îi place să se joace cu jucării, să alerge și chiar să învețe trucuri. Este un băiat foarte isteț, dornic să fie atent la voluntari și să înțeleagă sarcinile.
Arcos devine foarte trist în fiecare duminică, când îl luăm de pe terenul de joacă și îl ducem înapoi la cușca lui. Are o manieră specifică de a lătra la noi pe care o folosește doar în acel moment, de parcă ne-ar cere să mai rămânem puțin și să nu-l lăsăm acolo.
Arcos e promovat intens pentru a-și găsi familia potrivită. Până atunci însă, i-am promis că în fiecare duminică îi vom oferi noi cât de multă iubire putem.
Nectar este un băiețel frumos de doar 2 ani. El a fost adus de pui aici împreună cu cei 4 frați ai lui, dar din păcate el a rămas singurul care încă nu și-a găsit familia.
Fiind de mic aici, lumea lui a fost mereu țarcul, lătratul celorlalți și câteva momente de libertate duminica, când voluntarii îl scot la joacă.
Fiind de mic aici, lumea lui a fost mereu țarcul, lătratul celorlalți și câteva momente de libertate duminica, când voluntarii îl scot la joacă.
Este de o frumusețe rară, cu blana ușor zburlită de atâta alergat, cu ochi expresivi care par să caute mereu ceva, un loc în care să se simtă în siguranță și pe care să-l numească acasă.
În fiecare duminică se joacă neîncetat cu ceilalți câini, e energic și plin de viață, dar cu oamenii e puțin mai rezervat, de parcă ar vrea să fie sigur că meriți încrederea lui.
În fiecare duminică se joacă neîncetat cu ceilalți câini, e energic și plin de viață, dar cu oamenii e puțin mai rezervat, de parcă ar vrea să fie sigur că meriți încrederea lui.
Nu știe altceva decât viața din adăpost, dar Nectar merita mai mult. Un loc al lui, un om care să nu vină doar duminica, cineva care să îi ofere siguranță, zi de zi.
Până când micuțul nostru își va găsi familia potrivită, puteți să îi fiți alături în călătoria lui într-un mod cu totul special. O donație lunară îl ajută să aibă parte de hrană, îngrijiri medicale și șansa la o viață mai bună. Poate că nu îi puteți oferi un cămin chiar acum, dar îi puteți oferi speranța că într-o zi cineva o va face.